[Tatonări]
Axiomele Fizicii elicoidale sunt propoziţii care asigură posibilitatea demonstrării oricărei teoreme a Fizicii elicoidale, fără ca acestea să ducă la vreo contradicţie.
Axiomele Fizicii elicoidale sunt propoziţii care nu se pot demonstra în cadrul Fizicii elicoidale, fiind presupuse adevărate prin convenţie şi constituind, astfel, baza demonstrării oricărei teoreme a Fizicii elicoidale. Aceste axiome trebuie să fie puţine, ca să aibă o putere deductivă maximă, dar în acelaşi timp trebuie să fie în număr suficient încât să poată face toate previziunile experimentale necesare domeniului cât mai cuprinzător din realitate pe care Fizica elicoidală îl abordează.
Iată lista axiomelor Fizicii elicoidale:
-1). Axioma elementarității. Lumea este alcătuită numai din puncte geometrice care se deplasează cu viteza luminii în vid (luxoni).
-Din această axiomă rezultă că singurele modificări pe care le putem aduce lumii constă în variaţii ale curburii şi torsiunii traiectoriilor (în ultimă instanță, doar curbura luxonilor poate fi modificată, torsiunea acestora fiind o constantă universală).
-2). Axioma traiectoriei. Orice corp de masă constantă se deplasează pe o traiectorie de ordin finit şi constant. Altfel spus, orice traiectorie posibilă (pentru nefiinţe) este o elice de ordin finit. Corpurile care nu se supun acestei axiome, deci corpurile a căror traiectorie are ordin infinit sunt tocmai fiinţele. Aceste corpuri (fiinţele) nu fac obiectul Fizicii elicoidale.
Pentru înţelegerea acestei axiome este necesară definirea noţiunilor de masă, ordin, traiectorie, etc. Este posibilă definirea acestor termeni într-o asemenea manieră încât această axiomă să devină teoremă.
-Mă gândesc dacă nu cumva am putea înlocui această axiomă cu cea care ar spune că centrul de masă al unui sistem tinde să se mişte pe cea mai simplă traiectorie posibilă.
-De asemenea, această axiomă mai este echivalentă (oare?) cu afirmaţia că traiectoria unui corp neviu este indefinit derivabilă (adică nu suferă acceleraţii infinite şi nici nu dispare dintr-un loc ca să apară într-altul).
-Mai putem scrie o propoziţie ce pare a fi echivalentă cu această axiomă: pentru oricare două corpuri, oricât de diferit s-ar mişca acestea, există cel puţin o structură din care fac parte ambele corpuri.
-S-ar părea că axioma traiectoriei mai poate fi echivalată cu afirmaţia că orice traiectorie a unui corp real este o curbă algebrică.
-(1011010612) Acest postulat mai trebuie completat cu afirmația că valorile absolute ale curburii și torsiunii sunt egale și constante.-(1012241942) Am putea spune poate mai bine că „într-un câmp uniform, corpurile se deplasează pe elice circulară de curbură egală cu torsiunea”. -(1208101556) Principiul inerţiei: prin niciun fel de măsurători ale lancretianului traiectoriilor nu putem stabili dacă suntem în repaus sau în mişcare. Deşi nu pare corectă (completă) afirmaţia, pentru că repausul nu este atât de relevant încât să apară în teorie. Dar e ceva cu lancretianul. Trebuie legat cumva lancretianul de mişcare. Trebuie să înlocuim repausul cu altă mişcare, una cu care să merite a fi comparată altă mişcare. Pesemne, am putea compara mişcări cu ordine diferite ale lancretienilor. Am putea formula ceva de genul: „prin nicio experienţă fizică efectuată în interiorul unui sistem nu putem determina ordinul traiectoriei pe care o descrie centrul de masă al sistemului respectiv”. Se pare că asta ar fi echivalent cu a nu putea determina masa sistemului folosindu-ne de mijloace interne acestuia. Asta ar însemna că masa rezultă doar ca o comparaţie cu altă masă, doar ca o derivată a ceva.
-(1209200502) Orice corp liber se deplasează pe o elice închisă.
-3). Axioma mişcare-electromagnetism. Orice câmp electromagnetic este produs prin mişcarea mecanică a unui sistem fizic.
-Se pune problema de a stabili ce fel de mişcare produce câmp electromagnetic şi care sunt relaţiile cantitative ce guvernează un asemenea fenomen.
-Pentru început, am putea postula că oricărui corp în mişcare îi putem asocia un curent electric a cărui intensitate este (invers)proporţională cu torsiunea traiectoriei.
-(1012201816) Toate baricentrele din Univers se mișcă cu viteza luminii în vid.
-(1111041759) Există două feluri de corpuri în Univers: unele au impulsul de dreapta, iar celelalte au impulsul de stânga. La cele cu impuls de dreapta viteza de rotaţie a triedrului Frenet asociat mişcării are acelaşi sens cu impulsul.
-(1112131541) Axiome de pus în Fizica elicoidală:
-stabilim prin convenţie că, pentru un corp liber (deci în vid), dacă tangenta nu variază, atunci nici binormala nu variază. Aceasta coincide cu a spune că dacă curbura este nulă, atunci şi torsiunea este nulă. În acest caz, triedrul lui Frenet este fix, iar vectorul lui Darboux este nul. Iar această axiomă este valabilă pentru orice ordin.
-Ca o subaxiomă, am putea spune cumva că vidul nu poate produce modificări în mişcarea triedrului Frenet, ci numai câmpurile. Mai precis, câmpul gravitaţional produce variaţii ale tangentei, dar nu poate produce variaţii ale binormalei, iar câmpul magnetic produce variaţii ale binormalei dar nu poate produce variaţii ale tangentei.
-Deci, într-un câmp magnetic, un corp neutru din punct de vedere electric va avea tangenta constantă şi binormala variabilă.
-tot prin convenţie stabilim că toate corpurile au fost împreună la un moment dat (iar asta ne permite să rezolvăm probleme Cauchy pentru ecuaţiile diferenţiale ale mişcării). De exemplu, putem stabili prin convenţie că toate corpurile din sistemul solar s-au aflat cândva în acelaşi punct (centrul de masă al sistemului solar).
-Toată energia unui sistem se datorează numai mişcării mecanice a componentelor sale.
-(1203131447) Pentru orice punct material (baricentru) şi pentru orice traiectorie dată, există un sistem de referinţă faţă de care corpul dat parcurge traiectoria dată.
-deci, putem spune că faţă de un anumit reper un punct material se poate deplasa şi rectiliniu.
-(1205251616) O posibilitate interesantă, poate un postulat: fiecare corp din Univers se mişcă pe o curbă închisă. Probabil, curba trece prin originea sistemului.-(1206292257) Se pare că ar fi necesar să facem convenția (sau să postulăm) că la momentul inițial mobilul care se deplasează pe curbă este în origine, iar tangenta curbei este paralelă cu axa OX, normala este paralelă cu axa OY, iar binormala este paralelă cu axa OZ. Sau poate că, de fapt, trebuie să alegem ca fiind paralel cu axa OX nu tangenta, ci vectorul lui Darboux.
-(1207091712) Fizica elicoidală este utilă doar dacă poate descrie fenomenele macroscopice. Pentru aceasta, dacă Fizica elicoidală consideră că lumea este alcătuită numai din luxoni, ea trebuie să explice cum se asociază luxonii pentru a forma corpuri macroscopice.
-(1207091800) Nu există orice fel de observator. Trecerea de la un observator la altul nu este arbitrară, căci şi observatorul este un corp fizic şi nu se poate mişca altfel decât la fel ca un corp fizic.
-(1207301026) Orice luxon a pornit la momentul iniţial din originea reperului cartezian.
- De aici rezultă că toţi luxonii au fost în origine. Aici mai trebuie adăugat că toţi luxonii se deplasează pe curbe închise, care ajung din nou în origine. Prin aceasta putem asocia oricărui luxon un număr complex. Mai trebuie introdus cumva şi inversul lungimii curbei închise pe care se deplasează luxonul. Putem considera că acel parametru ar putea fi masa (sau sarcina?) luxonului. Depinde de modul în care depinde lungimea curbei de reper.
-(1208212036) În Fizica elicoidală există repere absolute. Acestea sunt centrele de masă ale corpurilor, direcţia impulsului acestor corpuri, precum şi axele lor de rotaţie.
-(1209150847) Toate fenomenele fizice sunt de natură mecanică.
-(1209301632) Principiul lancretianului minim: corpurile se deplasează în aşa fel încât lancretianul lor de un anumit ordin să fie minim (dacă se poate, nul). Ordinul lancretianului depinde de masa corpului.
-(1305250930) Legile Fizicii elicoidale sunt asemănătoare legilor mecanicii clasice (formulate de Newton), doar că prima lege a mecanicii elicoidale spune că
-1) Orice corp îşi păstrează starea de mişcare pe o elice circulară (de curbură egală cu torsiunea?) atât timp cât asupra sa nu acţionează alte forţe care să-i schimbe această stare.
-Aşadar, tot ce modifică o elice circulară este o forţă.
-Aşadar, există următoarele tipuri de forţe: forţe care modifică curbura (le putem numi forţe de curbare), forţe care modifică torsiunea (le putem numi forţe de torsionare) şi forţe care modifică viteza de deplasare pe elicea circulară (forţe de viteză).
-Deşi aş vrea să reduc aceste tipuri de forţe la alte tipuri: forţe care modifică lancretianul, forţe care modifică darbuzianul (şi, eventual, forţe care modifică viteza de deplasare pe traiectorie, deşi această forţă ar putea fi dedusă din forţa care modifică darbuzianul).
-Am putea spune că forţele darbuziene nu modifică direcţia de mişcare, iar forţele lancretiene nu modifică viteza.
-În baza acestei prime legi, o planetă se mişcă pe o elice circulară în jurul Soarelui.
-Putem numi cantitate de mişcare ceva legat de viteza cu care se deplasează corpul pe traiectorie şi ceva legat de darbuzian. Am putea spune că impulsul este proporţional cu darbuzianul.
-Ar rezulta de aici o explicaţie pentru faptul că planetele îndepărtate sunt mari? Nu tare, căci planetele mai îndepărtate nu sunt mai mari decât Jupiter (un prim contraargument, dar mai sunt).
-2). Dacă un corp se deplasează pe o elice circulară, atunci mai există un alt corp care se deplasează pe o aceeaşi elice circulară doar că de torsiune opusă. Să însemne asta oare că torsiunea se conservă?
-(1803311349) Curbura luxonilor este o funcție polinomială de timp.
[/Tatonări]
Uploading ....