Numesc libertate fizică (sau, mai simplu, libertate, atunci când nu o putem confunda cu libertatea filozofică sau socială) acea mărime fizică ce descrie riguros situaţia unui sistem fizic în care se poate vorbi de o oarecare autonomie a sistemului respectiv.
Există două extreme: sisteme a căror libertate fizică este nulă şi sisteme a căror libertate fizică este infinită. Cu cât un sistem este mai liber, cu atât libertatea sa fizică este mai mare.
Putem corela sau chiar putem identifica libertatea fizică şi ordinul traiectoriei pe care se deplasează sistemul.
Se pare că va trebui să definesc şi o dihotomie a libertăţii. Mai precis, putem defini o libertate exterioară şi o libertate interioară. Libertatea exterioară exprimă gradul de independenţă a proprietăţilor sistemului faţă de exterior. Poate cu cât este mai mare libertatea exterioară, cu atât este mai mică libertatea interioară.
Un sistem care pătrunde într-un anumit câmp extern va fi deviat cu atât mai puţin, cu cât libertatea sa este mai mare. Aşadar, ar rezulta că libertatea (exterioară) este cu atât mai mare cu cât este mai mare masa (şi energia) sistemului. Dar o masă mare denotă câmpuri interne intense, deci libertate interioară mică.
Să analizăm la ce ne referim când spunem că un câmp extern poate devia un sistem. Un câmp nu poate devia decât traiectoria unui punct. Mai mult, am postulat că deviaţiile nu pot fi altfel decât perpendiculare pe traiectorie.
Trebuie văzut cum se corelează două câmpuri externe care acţionează simultan asupra unui sistem. Se adună cumva efectele lor?
Uploading ....