Conform explicaţiei actuale, steaua
polară s-ar mişca neuniform
Dacă precesia Pământului s-ar datora
Lunii şi Soarelui, atunci în absenţa influenţelor acestor două
corpuri importante precesia ar dispărea, iar steaua polară
ar rămâne pe loc. Dispare vreodată simultan influenţa pe
care o manifestă Soarele şi Luna asupra precesiei Pământului? Se
opreşte vreodată steaua polară?
Pentru a înţelege că, în
conformitate cu explicaţiile actuale, răspunsul ar trebui să fie
afirmativ, vom analiza ceva mai amănunţit mecanismul pe care îl
presupune explicaţia actuală. Se spune că precesia Pământului se
datorează celor două motive principale:
-1). Pământul este bombat la
ecuator.
-2). Gravitaţia din exteriorul
Pământului trage cu forţe diferite de proeminenţele
ecuatoriale (trage mai puternic de partea mai apropiată decât de
partea mai îndepărtată).
Deci, dacă unul dintre aceste două
motive ar dispărea, precesia ar înceta instantaneu, căci,
conform concepţiilor actuale, precesia nu are inerţie. Mai
precis, dacă Pământul ar fi perfect sferic, atunci, cu toate că
ar exista în jurul său corpuri care să tragă de el, precesia nu
ar mai exista, căci acele corpuri nu ar mai găsi la Pământ nişte
proeminenţe de care să tragă. De asemenea, dacă Pământul, cu
toate că ar fi bombat la ecuator, s-ar deplasa de unul singur prin
Univers, din nou, precesia nu ar mai exista, pentru că în această
situaţie nu ar mai exista corpuri în exteriorul său care să tragă
de eventualele sale proeminenţe ecuatoriale.
Surprinzător însă, mai există o
situaţie interesantă
în care precesia poate dispărea, cu toate că Pământul este
bombat la ecuator şi cu toate că în exteriorul său există
corpuri care trag de proeminenţele sale ecuatoriale.
Să analizăm, de exemplu, cum trage
Soarele de proeminenţe, ţinând seama de faptul că Pământul se
roteşte în jurul Soarelui o dată pe an. Trage la fel Soarele de
proeminenţe, oriunde s-ar afla Pământul pe orbită, sau trage în
mod diferit?
Ei bine, la solstiţiul de vară,
adică atunci când polul nord este mai aproape de Soare decât polul
Sud (aşa cum este figurat în desen), proeminenţa cea mai apropiată
de Soare se află dedesubtul liniei roşii care uneşte
centrul Pământului cu centrul Soarelui. Peste şase luni, la
solstiţiul de iarnă, situaţia este simetrică, adică polul
sud este de data aceasta cel mai apropiat de Soare, iar proeminenţa
cea mai apropiată de Soare se află deasupra liniei care
uneşte centrul Pământului cu centrul Soarelui.
În ambele situaţii cuplul produs de
forţele gravitaţionale este maxim (şi are acelaşi sens), căci nu
mai există vreo poziţie a Pământului pe orbită în care cuplul
să poată fi mai mare. În rest, el este mai mic. Dar cât de mic?
Se anulează el cumva? Păi, desigur! Se anulează la echinocţii! La
echinocţii trebuie să avem o situaţie de mijloc a celor
două situaţii avute la solstiţii. Mai precis, dacă la solstiţiul
de vară proeminenţa apropiată se află dedesubtul liniei, iar la
solstiţiul de iarnă proeminenţa apropiată se află deasupra
liniei, înseamnă că într-o poziţie de mijloc, adică la
echinocţii, proeminenţa apropiată se află strict pe linia
care uneşte centrul Pământului cu centrul Soarelui. Dar dacă
proeminenţa apropiată se află pe linie, atunci şi proeminenţa
îndepărtată se află tot pe aceeaşi linie. Deci, atât forţa de
gravitaţie maximă, cât şi cea minimă au ambele acelaşi suport.
Prin urmare, nu mai există cuplu, căci un cuplu poate fi
produs doar de forţe cu suport diferit.
Care este concluzia? Păi, concluzia
este că, atât la echinocţiul de primăvară, cât şi la
echinocţiul de toamnă precesia pe care o produce Soarele ar trebui
să dispară. Axa de rotaţie a Pământului ar trebui să se
oprească din precesia ei, ar trebui să devină imobilă pentru un
lung interval de timp, steaua polară ar încetini foarte mult, până
când, pe măsură ce Pământul se apropie de solstiţii, cuplul
produs de Soare ar deveni din nou important, iar steaua polară ar
prinde viteză. Aşadar, de două ori pe an, steaua polară ar trebui
să ne apară în repaus.
În asemenea condiţii, ar mai rămâne
de analizat influenţa Lunii. Esenţa mecanismului este aceeaşi şi
pentru Lună, deci cam o dată la două săptămâni, precesia
datorată Lunii ar trebui să
dispară. Înseamnă că, chiar şi dacă luăm în calcul
influenţa Lunii, în perioada echinocţiilor, pentru o perioadă de
câteva zile, ar trebui să nu vedem nicio deplasare
a stelei polare, iar în perioada solstiţiilor, pentru o
perioadă de câteva zile, ar trebui să vedem cea mai mare viteză
pentru steaua polară.
Există oare asemenea variaţii în
mişcarea stelei polare? Nu cumva steaua polară se mişcă regulat
pe cer fără cu 50 secunde de arc pe an să-i pese prea mult dacă e
primăvară sau vară, dacă e lună plină sau primul pătrar? Eu
zic că precesia nu este influenţată prea mult de anotimp şi nici
de fazele Lunii. Voi ce credeţi?
Dragi astronomi, puteţi face
măsurători de acest gen pe parcursul unui an pentru a descoperi
asemenea variaţii în viteza stelei polare? Eu sunt convins că
puteţi! Iar dacă veţi reuşi să arătaţi lumii că, în decursul
unui an, viteza stelei polare nu scade nici măcar la jumătate din
valoarea ei, atunci veţi dovedi că precesia nu se datorează
nici Soarelui şi nici Lunii, ci are o cauză mult mai profundă
pe care o putem afla în dinamica proprie a Pământului.
Uploading ....