-Amenzile ar trebui calculate în funcţie de venitul familiei celui care a comis contravenţia. De exemplu, un bătrân pensionar cu o pensie amărâtă de o sută de lei care ar trebui să plătească o amendă de 50% din venitul său ar fi aproape la fel de afectat de acea amendă precum ar fi un fotbalist milionar ce câştigă lunar 10.000 de euro şi căruia i s-ar reţine cu ocazia amenzii 5.000 de euro. În acest fel, Statul ar fi mai interesat să amendeze milionarii care îşi permit să comită mai multe infracţiuni pentru că au bani mai mulţi. Dacă impozitul este un procent din venit, de ce să nu fie un procent din venit şi amenzile? Egalitate în faţa legii înseamnă şi egalitate în faţa sancţiunilor. Efectul unei sancţiuni nu depinde de cuantumul ei, ci depinde de puterea ei de amendare a comportamentului celui incriminat. Doar de aceea se numeşte „amendă”, nu-i aşa?
-Infracţiunile celor care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legilor să fie sancţionate de zece ori mai aspru decât ale celorlalţi. De asemenea, pasivitatea celor care veghează la respectarea legilor (Poliţia de proximitate) faţă de o infracţiune petrecută pe teritoriul propriu să fie considerată infracţiune echivalentă celei în cauză.
-Poliţiştii să nu poarte uniformă, ca să nu poată fi deosebiţi de civili.
-Banii obţinuţi din amenzi să fie daţi celor săraci sau să fie utilizaţi pentru reparaţii sau pentru alte necesităţi. În acest sens, să existe fonduri de acumulare a unor asemenea sume, fonduri care să fie dirijate direct către cei vizaţi.
-Să existe o metodă extrem de facilă prin care cetăţenii să poată reclama infracţiunile celorlalţi sub protecţia anonimatului absolut. Aceste reclamaţii să fie publicate pe Internet şi să fie accesibile oricărui vizitator. Fiecare reclamaţie să fie preluată de Poliţia de proximitate şi să se prezinte public pe Internet evoluţia rezolvării reclamaţiei.
-Să se organizeze foarte des şi obligatoriu flagrant-delicte de către poliţişti fără uniformă.
-Să existe poliţii private care să concureze între ele prin efectele acţiunilor lor. De exemplu, pe o stradă cutare sau într-un cartier cutare să acţioneze poliţia X, iar pe o altă stradă sau într-un alt cartier să acţioneze poliţia Y, iar cetăţenii să-şi dea cu părerea prin vot în legătură cu acţiunile fiecărei poliţii şi să angajeze poliţia pe care o preferă mai mult.
-Politicianul care promite ceva şi nu se ţine de cuvânt din motive subiective să fie condamnat la închisoare.
-Să se desfiinţeze imunitatea în faţa legii. Nimeni nu are dreptul să fie imun în faţa legii.
-Vinovăţia unui individ să fie stabilită într-un an atât prin metoda juridică, cât şi prin votul cetăţenilor şi să se se facă media rezultatelor pro-sancţiune şi media rezultatelor contra-sancţiune, iar sancţiunea să fie dată de raportul dintre media rezultatelor pro şi media rezultatelor contra. Dacă raportul dintre pro şi contra este mare, cuantumul sancţiunii (sau al amenzii) să fie mai mare.
-Dacă procesul de stabilire a vinovăţiei durează mai mult de un an, atunci să fie sancţionaţi toţi cei vinovaţi pentru întârziere. Dacă nu se pot stabili vinovaţii, atunci să fie sancţionaţi toţi cei care s-au ocupat de caz. În aceste cazuri de întârziere, vinovăţia să fie stabilită doar prin votul cetăţenilor, fără să se mai facă media.
-Cei care se află în închisori, dacă au sub vârsta de pensionare, să muncească obligatoriu pentru societate câte 10 ore pe zi.
-Să se desfiinţeze Parlamentul, iar stabilirea legilor să se facă direct pe Internet, prin votul cetăţenilor.
-Să existe camere de luat vederi cu poziţie aleatoare invizibilă (ascunse în spatele unor mijloace de camuflare) în instituţiile de învăţământ (în grădiniţe, în clase şi în sălile de curs), iar acestea să fie conectate la Internet şi puse la dispoziţia publicului. Astfel de camere să fie montate şi pe stradă, în cât mai multe locuri posibile.
-Fiecare automobil să fie conectat obligatoriu la un GPS inaccesibil şoferului (încorporat în automobil într-o casetă încuiată şi sigilată), iar viteza acestuia să fie monitorizată şi înregistrată pentru a transmite semnale de alarmare a Poliţiei în momentul depăşirii anumitor viteze sau efectuării unor manevre interzise.
-Numai Statul să aibă dreptul de circulaţie pe şosea cu autovehicule de mare tonaj (peste 3,5 tone). Restul întreprinderilor să transporte mărfuri pe calea ferată.
-Din trei în trei ani toţi şoferii să se prezinte la reexaminare teoretică din Regulamentul rutier valabil în momentul respectiv.
-Şoferului care a comis un accident mortal să i se anuleze dreptul de conducere pentru totdeauna.
-Vârsta minimă de pensionare să fie stabilită în funcţie de durata medie de viaţă. Astfel, mi se pare corect ca bărbaţii să iasă mai devreme la pensie decât femeile, pentru că bărbaţii trăiesc mai puţin în medie cu zece ani decât femeile. Aşa mi se pare mie corect şi nu pentru că sunt bărbat. Altfel, pe ce criterii stabilim vârsta minimă de pensionare?